* ATENȚIONARE *

*** Ritmul postărilor este funcție de timpul liber disponibil destinat traducerii materialelor video ***

* * * Mulțumesc pentru înțelegere * * *

vineri, 16 martie 2018

ÎNȚELEGÂND REALITATEA


    Bun găsit la o nouă postare după partea introductivă, reprezentată de postările anterioare. Începând de azi fiecare postare are o temă, un subiect, despre care se va vorbi aici, în descriere, sau în video-ul tradus, în cele ce urmează.
      Ce este realitatea?
  Conform definiției Wikipedia: Realitatea (din latinul realitas și acesta din res, <lucruri>) înseamnă în uz comun << tot ceea ce există, independent de conștiința ființei umane >>. Într-un mod mai precis, termenul include tot ceea ce există, este sau nu perceptibil, accesibil sau inteligibil de către știință și filozofie sau oricare alt sistem de analiză.
     Bun, acum să vedem cum interacționează cu noi această realitate, există două tipuri de realități, realitatea generală care este tot ceea ce există, oricare ar fi aceasta chiar și în afara cunoașterii omului, și realitatea subiectivă care este ceea ce se generează din mintea persoanei cum ar fi credințele, presupunerile, gândirile și părerile individului. Ființa umană percepe lumea prin intermediul celor cinci simțuri: văzul, auzul, mirosul, gustul și tactul, toate acestea limitate la un nivel specific de percepție ce nu voi descrie în acest moment, simțurile transmit creierului o serie de date sub formă de semnale electrice și chimice, ce acesta interpretează și va da sens a ceea ce percepe, altfel spus realitatea generală devine relativă datorită percepției limitate al omului și după interpretarea ei de către creier se transformă în subiectivă pentru observator. Ce vreau să spun cu asta?, că realitatea fără a intra în gândiri filozofice, în forma sa mai simplă de interpretare, nu este așa cum credem, realitatea este diferită pentru fiecare persoană, fiecare culoare, miros, gust, sunet, tact, este filtrat de către realitatea proprie relativă și interpretată de către realitatea proprie subiectivă, cu toate că toți vedem culoarea verde, și știm că este verde, nu putem știi cu certitudine dacă este aceeași nuanță pe care o vede cealaltă persoană, cu toate că o numește de asemenea verde. 
      Luând ca bază de plecare această clarificare și concept simplu, vom începe să parcurgem câte puțin calea înțelegerii realității, și ridicăm voalul iluziei pentru a vedea și înțelege ceea ce cu adevărat există dincolo de aparențe. 



Vizionare Plăcută!



   Link alternativ :    https://goo.gl/8ZwWDM

Artă cu Conștiință (videoclip original, în spaniolă )




( Despierta, din Spaniolă înseamnă Trezește-te, în Română) :


 " Trezește-te! Totul s-a schimbat
Nimic nu este așa cum ne-am imaginat
Aștepți ca cineva să miște
Orice s-ar întâmpla, nu rămâneți afară.
Astăzi te simți diferit
Pentru că ești diferit
Ceea ce a fost întotdeauna mereu azi s-a schimbat
A rămas ascunsă în tine
Și acum este atât de clar
Este o zi însorită și ...
Nu există confuzie.
Trezeşte-te! Trezește-te odată!
Trezeşte-te! Trezește-te odată!
...
Respiră și bea aerul
Deja nu mai există nimeni care să ți-l poată lua
Uită, nu contează ce spun ei
Dacă nu este aliment să-l ia vântul.
Astăzi te simți diferit
Pentru că ești diferit
Ce a fost întotdeauna mereu azi s-a schimbat
Era mereu ascunsă în tine
Dar acum este atât de clar
Este o zi însorită și ...
Nu există nici o confuzie.
Trezeşte-te! Trezește-te odată!
Trezește-te! Trezește-te odată!? "

 Comentatorul TV spune:

 "Luna trecută a avut loc reuniunea anuală, în care 140 de personaje influente din lumea politică, finanțe și comunicații, urmând instrucțiunile celor ce cu adevărat guvernează lumea, au luat deciziile hotărâtoare ce vor determina viitorul apropiat. Acestea sunt foarte vizibile și deja ne îneacă.  Conflicte militare pentru petrol, boli cronice menținute datorită intereselor celor mai puternici, pierderea drepturilor de bază. Ceea ce se dorește este mai clar ca niciodată. Încă există o posibilitate de salvare. Nu te scufunda, Trezește-te! Trezește-te odată!"

Trezeşte-te! Trezește-te odată!
                  . . .                                      

   Nu mă credeți, Nu credeți ceea ce spun, Nu credeți ceea ce se spune!
Căutați, cercetați, investigați, analizați, discerneți și credeți-vă pe voi înșivă! 

Cu Lumină în Pace și Iubire !
Paul Marian

Această postare este o traducere din :      DDLA TV                               http://detrasdeloaparente.blogspot.com.ar/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

CLARIFICARE :

Nu mă crede ! Nu crede nimic din ce se scrie pe acest blog !Investighează, caută, analizează, discerne și crede-te pe tine însuți. Dacă dorești, poți reveni oricând. Acest blog reflectă doar un punct de vedere. Existență Fericită !